Personal (Ro)

Primul articol – Motivele lansarii blogului

Click here to read this article in English »

       Traim astazi intr-o lume profund materialista, care a uitat de tot: de bunatate, de caldura, de iubire, de moralitate, de principii, de umanitate si chiar de Dumnezeu. Banul e regele suprem al societatii. Toata lumea e intr-o goana nebuna dupa bani.  Asistam si participam la o lupta continua in societate, cu orice arme. In ciuda dezvoltarii tehnologice, oamenii au devenit mult mai rai, mai frustrati, mai incrancenati in luptele sociale. Actionam ca intr-o jungla. Putini dintre noi mai avem reguli morale. Singurele reguli sunt cele legale, ce sunt respectate doar de frica. Aproape ca nu mai exista exemple de oameni curati, morali, principiali. Rar vedem demnitate. In orice caz, aceste putine exceptii sunt pierdute intr-o mare a penibilului si compromisului. Constatam neputinciosi promovarea ieftinului, prostului gust, non-valorilor, ridicate in ultimii ani la rang de exemple. La nivelul ‘superior’ al societatii aproape ca nu exista onoare, nu exista cuvant, nu exista principii morale, nu exista credinta. Troneaza demagogia, ipocrizia si minciuna. Suntem dependenti de televizor, de presa si de internet. In marea noastra majoritate rezumam existenta la viata materiala si facem totul doar pentru ‘a trai clipa’, considerand acesta unicul scop al vietii.
       Dintr-o perspectiva spirituala totusi nu extrem de exigenta, apreciez ca tabloul general al societatii in care traim astazi se prezinta destul de jalnic.

       1. La nivel sufletesc, ‘’sufar’’ de ceva timp de o traire interioara ce are la baza sentimente, experiente, dar si un anumit mod de a intelege viata. De aici provin anumite ganduri incarcate spiritual si uman, pe care imi doresc uneori sa le pot impartasi si altora pentru ca stiu ca sunt profunde si curate. Si pot produce vibratie interioara. Si mai stiu ca uneori, vibratia interioara a celui de langa tine te poate face si pe tine sa vibrezi. Apoi, un asemenea tip de traire si un mod frumos de a gandi pot constitui exemple si chiar idealuri pentru oameni. Pot dezvalui un mod  uman de a vedea viata, indreptat catre lucrurile care conteaza cu adevarat, care se ridica deasupra materialului. Nu imi propun sa fiu un formator de opinie, desi la un moment dat un asemenea lucru poate deveni un ideal, dar cred ca un prim obiectiv poate fi dezvaluirea unui exemplu de a vedea lucrurile dintr-o alta perspectiva, un exemplu de a actiona si reactiona diferit de majoritate in aceasta lume superficiala.

       Desi activez in lumea materiala de zi cu zi, cred ca pot dezvalui o anumita profunzime nascuta si din experienta, dar in special din propria traire.  Am sentimentul ca daca anumite idei vor ajunge sa fie intelese de oamenii din jur, asta ii va face sa isi puna anumite intrebari referitoare la modul lor de a vedea viata. Intrebari care pot conduce la trezirea constiintei. Speranta mea este ca, reflectand la asemenea lucruri si oprindu-se  macar un moment din nebunia si valtoarea vietii pe care o duc, unii oameni pot deveni  mai buni si mai curati. Pentru ca asemenea gen de idei si trairi impartasite pot deschide supapele sufletului. Sigur, voi explica in anumite articole mai pe larg si foarte exact la ce ma refer.

       In plus, am inteles ce pot transmite oamenilor. Ma uit in jur la societatea jalnica in care am ajuns sa traim, total saracita de valoare si de principii, plina de rautate, invidie si chiar ura, inundata de ieftin si golita de umanitate si decenta. Nu am cum si nu vreau sa ma adaptez la asemenea trenduri penibile si stiu ca exista destul de multi oameni de buna factura care gandesc similar dar care nu se pot impotrivi in niciun fel acestui flagel de materialism, murdarie morala si superficialitate ce impresoara intreaga societate. Oamenii de calitate sunt parca o alta specie, aflata pe cale de disparitie. Ei suporta zilnic, afectati, trendul societatii, asteptand parca ceva. Dar acel ceva nu poate aparea peste noapte. Acel ceva, acel refuz de inscriere in trend, poate veni numai din atitudinea de respingere, manifestata extrem de fiecare dintre noi.

       2. Un motiv personal pentru care am decis sa lansez acest blog este faptul ca in general sunt perceput complet altfel de cum sunt in realitate. Activand mult timp intr-o lume a business-ului, complet materiala, e normal ca oamenii sa te catalogheze pe masura. Asta mi s-a intamplat si mie din plin. Odata cu lansarea acestui blog care echivaleaza de fapt cu dezvaluirea interiorului meu, surpriza multora va fi cred eu destul de mare. Nu au de unde sa banuiasca aplecarea mea catre lucrurile de valoare reala, nonmateriala, catre principii si cunoastere. Ba din contra. Ei nu au vazut decat o falsa stralucire, complet materiala, deseori zugravita penibil de presa tabloida, in tonul ei obisnuit. In mod normal, acest lucru nici macar nu ar fi trebuit sa ma intereseze. Ma intereseaza insa extrem de mult din perspectiva comunicarii si relationarii cu oamenii de reala valoare atat din tara natala cat si din intrega lume pe care i-am cunoscut deja, sau pe care ii voi cunoaste in viitor.

       Am convingerea interioara ca am ceva de transmis celor din jur. Din acest motiv apreciez astazi mai mult ca oricand orice realizare personala de care publicul ajunge sa ia act, pentru ca stiu ca datorita acestor realizari exista o sansa importanta ca o parte din acest public sa devina mai interesat de ideile, gandurile si principiile de viata pe care doresc sa le expun prin intermediul blogului. Oamenii se vor intreba ce are de spus sau de transmis societatii o persoana care a reusit intr-un anumit domeniu. Prin acea realizare, aceasta persoana isi castiga calitatea de a fi ascultata si chiar de a fi luata in seama. Chiar daca initial aceasta calitate nu se poate traduce decat prin starnirea curiozitatii, reprezinta totusi o calitate importanta. Sigur, nu am niciun dubiu ca voi fi analizat, criticat si chiar atacat datorita ideilor expuse, dar este un risc pe care mi l-am asumat deja cu toata increderea si cu toata deschiderea.

       3. Se spune ca misiunea existentei unui barbat pe acest pamant este de a-si construi o casa, de a sadi un pom si de a face un copil.  Personal, mi se pare foarte putin. Cred ca rolul unui om care gandeste este si de a lasa semenilor cateva din gandurile sale, din trairile sale, din concluziile sale. In fapt, acesta a fost modul in care a evoluat societatea umana. Este modul fiecaruia de a contribui la evolutie, materiala sau spirituala. Din alta perspectiva, cred ca pentru orice om normal, este suficient sa isi aminteasca o clipa de anumite trairi, emotii, sentimente sau sa realizeze un moment existenta divina, pentru ca atitudinea lui fata de propria viata sau fata de semeni sa se schimbe mult in bine. Acele lucruri la care ma refer ne transforma si ne readuc cel putin pe moment la calitatea pe care am avut-o initial si de care uitam atat de des, cea de OAMENI.

       Din pacate, in ziua de azi sunt extrem de putini oameni care au determinarea interioara de a face asemenea lucruri, care se pot erija in exemple pozitive pentru cei din jur, neimpinsi de interese politice, sociale sau de alta natura. Si nu sunt deloc fericit pentru asta. Personal insa, simt ca in sensul asta am ceva de oferit. Neavand inca experienta in a scrie, as considera un imens succes sa fiu in masura sa  redau cat mai fidel si cat mai pe intelesul cititorilor blogului ceea ce simt si ceea ce gandesc.

       In afara de aceste lucruri, acest blog ar putea constitui un instrument de critica exigenta la anumite chestiuni sociale. Observ ca presa promoveaza multa mizerie si mult penibil. Aceeasi presa, in dorinta avida de a vinde, murdareste multe subiecte si multe persoane care au valoare reala. Totul este aruncat intr-un malaxor penibil si contaminat de diverse interese. Si sunt foarte putini cei care iau atitudine! Sunt extrem de putini cei care taxeaza penibilul,  spun lucrurilor pe nume cu curaj, decenta si cu obiectivitate si care corecteaza macar o mica parte din infamii. In ciuda faptului ca exista destui oameni care, avand bun simt si decenta, dezaproba total ceea ce vad. Dar sunt profund dezgustati si nu pot face nimic. Nici nu au cum sa se exprime. Voi fi incantat sa adun pe popriul blog oameni de valoare cu care sa comunic si sa schimb idei normale, umane, profunde, inteligente. In plus, un asemenea blog poate puncta momente, actiuni, intamplari si atitudini de reala calitate, trecute rapid cu vederea de presa care nu promoveaza din pacate, decat ceea ce vinde cel mai bine – penibilul, ieftinul, imoralul.

       Am ezitat mult timp in a decide lansarea acestui blog. La un moment dat mi-am pus intrebarea daca e cazul sa intervin cu asemenea atitudini si ganduri in acest imens superficial. M-am gandit ca ar putea fi o pierdere de timp. Si totusi… Sunt destul de multi oameni care au valoare,  oameni care inca mai respecta adevaratele valori si care se simt impresurati de acest suvoi de nonvaloare, de ieftin, de dezumanizare. Ei de fapt sunt singurii oameni care mai pot face ceva in sensul schimbarii in bine a societatii in care traim. Si ei au copii, sau vor avea si sunt probabil ingroziti de perspectivele sumbre ale vietilor acestora intr-un asemnea tip de societate. In afara de acestia, sunt extrem de multi oameni ‘adormiti’ sufleteste si moral, in hibernare. Ei ‘s-au adaptat’ la realitatile vietii, au acceptat faptul ca ‘asta e situatia’. Sunt sigur ca anumite lucruri, cele de care am amintit mai sus, ii pot trezi, ii pot activa, ii pot face sa refuze adaptarea la acest standard moral impus de societate si ii pot face sa isi aminteasca cine sunt, cum sunt ei in realitate, cum s-au nascut si care le sunt adevaratele idealuri, adevaratele valori, ii pot face mai curati, mai demni, mai umani. Si, printr-o minima schimbare sau trezire  a acelor oameni, la randul lor, ei ii pot influenta pe altii in bine, ii pot face sa devina mai buni.

       Intr-un mod extrem de sumar, in timp am postat cateva idei pe profilul meu de facebook. Cu cateva exceptii, nu este exact genul de audienta careia doresc sa ma adresez, desi la un moment dat ideile expuse se adreseaza tuturor. Am avut insa placuta surpriza sa constat destule comentarii ce vin de la oameni care inteleg corect si profund lucrurile, cu argumente si contraargumente expuse extrem de elegant. Destul de multi au comentat pe langa subiect, neintelegand suficient expunerile mele, dar totusi in limite decente. Iar altii au fost pur si simplu departe de subiect, dand dovada de o superficialitate grava. Ei au fost de regula si cei mai critici, as spune si cei mai agresivi. I-am inteles pe toti, pe fiecare cu nivelul lui de intelegere. Cateva persoane au reusit sa ma surprinda cu un nivel de intelegere si pregatire intelectuala si spirituala absolut ridicat, dezbaterea subiectelor cu acestia decurgand in mod placut si constructiv.
       Sigur, probabil la un alt nivel, pe blog voi intalni cam aceleasi tipuri de oameni. Sper ca lor sa li se mai adauge cat mai multe persoane pregatite si capabile de asemenea dispute si dezbateri intelectuale. Va fi o reala placere sa discut cu fiecare in parte. Sunt pregatit cu incredere pentru polemizarile cu fiecare dintre ei.

 

”Polemizeaza si cu prostul! Oricum nu vei obtine nici faima, nici beneficii… Dar de ce sa nu te distrezi uneori?
Polemizeaza cu un om pe masura ta: nu conteaza cine va castiga, vei avea cel putin satisfactia ca te-ai luptat.
Polemizeaza cu un om mai prejos de tine; polemizeaza nu din dorinta de a castiga, ci din aceea de a-i fi de folos.
Polemizeaza cu un om mai inteligent decat tine: el va castiga… Dar, desi ai pierdut, poti beneficia de ceva ce-ti va fi de folos.’’

I.S. Turgheniev


Click here to read this article in English »